SUMMER MEMORABILIA: the plot

front

There’s something peculiarly interesting about dichotomies that I like. It’s not contrasts or oppositions that I particularly enjoy but rather the whole process or mechanism that triggers the separation. What is commonly thought of dichotomies is their characteristic of splitting, dividing, separating or polarizing a whole into two distinct parts. But what happens when those supposedly opposed parts, god knows how, start complementing each other until they reverse sides? I’m referring to those ambiguous moments such as the crack of dawn or the twilight, when it’s neither completely lit nor completely dark. During that short period when ‘day meets night’, their dichotomous character ceases for a moment until they eventually end up forming what I like to call a ‘reversed’ dichotomy. Day becomes night and night becomes day.

Lately, I’ve been part of such a dichotomy, something that worked its way out as a transition sort of thing. I’m talking about the ‘at home’/’on holiday’ dichotomy. For most people, what the ‘at home’ means has nothing to do with the longed for ‘on holiday’ statuses, banners and flags put up once someone decides to take time off from home/work etc. We go on holidays to relax, to see new places and above all to experience the feeling of new, of the unknown, of the ‘exotic’. The bigger the cultural difference between the home location and the holiday spot, the greater the holiday feeling. No wonder people also call it ‘recreation’ time.

Having moved to London two years ago, it never occurred to me to call this ‘new’ place  ‘home’, despite that I was going to spend at least three years here. It always felt as if I was away from home, in a sort of academic-holiday expedition. I was seeing new places, meeting people with other cultural values than mine and I was overall immersing myself in getting to know the unknown. I was also setting up my new room, opening a bank account, getting to know the best deals in supermarkets and becoming acquainted with the ‘locals’. I guess the ‘becoming acquainted’ part was the point I wanted to get to. It took away but it also brought something new to my own perception of ‘home’. It was something I figured out only after going back to my home country, six months after my leaving.

I was suddenly getting special guest treatment, being asked about the length of my stay and having people around me making sure I’d make the best of it. I was exploring or better put ‘rediscovering’ my hometown, catching-up with old friends who’d update me on the latest slang phrases and the new hip places in town. To make the long story short, ‘home’ became a bit of an abstraction that I felt I needed to ‘document’ somehow. This is when my ‘new awareness’ kicked in, something as a side-effect of that ‘reversed’ dichotomy I was mentioning earlier. It was like that feeling when you’re becoming more aware of something and its value only after you lose it or it is taken away from you. I was part local, part visitor and my home was part familiar, part new. New, in the sense that it became visually appealing to my eye as it opened a new perspective that I needed to explore in a way or another. Being away taught me to appreciate this place even more. The city centre, the streets that brought back childhood memories, my grandparents’ house, my grandma’s doilies, her cooked dishes, my backyard, my old bedroom, all had a certain amount of newness in them.

This series (as I mentioned I’d have weekly themed posts here) will thus going to be about my photographic endeavour of documenting ‘home’ during my summer holiday in 2012. Places I’ve travelled to, everyday objects and people I met, will be presented under various chapters, all going under the name of ‘Summer Memorabilia’.

TO BE CONTINUED

RO: Dihotomiile mi s-au părut întotdeauna ciudato-interesante. Nu mă refer neapărat la contrastele si opozițiile pe care ele le creează, ci mai degrabă la întregul proces sau mecanism din spatele lor. O părere unanimă cu privire la dihotomii ar fi aceea conform căreia ele despart, divid, separă sau polarizează un întreg în două părți distincte. DAR, ce se întâmplă atunci când, la un moment dat, aceste două părți decid să nu se mai confrunte/ opună. În schimb, ele ajung să se complementeze ca într-un final să devină tot opoziționale, dar fiecare luând poziția celeilalte. Un exemplu ar putea fi dihotomia marcată de răsărit si apus. Împreună reprezintă un întreg, ziua orară, dar individual marchează un contrast: lumină si întuneric. Când spuneam că ‘ajung să se complementeze’, mă refeream la momentul ăla în care ‘se dă ștafeta’ de la zi la noapte, și invers. În intervalul în care ‘se crapă’ de zi și de noapte, opoziția lumină/întuneric e suspendată pentru câteva clipe de trecerea de la o stare la alta. Momentul ăla de ambiguitate de ‘nici nici’, de semi-lumină și semi-întuneric,  eventual sfârșește în a forma o dihotomie ‘inversată’. Ziua devine noapte iar noaptea devine zi.

În ultima vreme, mi-am dat seama că am fost implicată într-un astfel de proces dihotomic, lucru care s-a manifestat sub forma unei tranziții. Mă refer la dihotomia ‘acasă’/’în vacanță’. Pentru cei mai mulți oameni, ‘a fi acasă’ nu echivalează cu ‘a fi în vacanță’, expresie dese ori sinonimică formulării ‘a fi departe de casă’. Plecăm în vacanță cu scopul de a ne relaxa, de a vedea locuri noi și mai presus de toate, de a experimenta ceva nou, ceva necunoscut, ceva ‘exotic’. De multe ori, cu cât diferența dintre ce presupune ‘acasă’ si ce presupune ‘în vacanță’ e mai amplă d.p.d.v. cultural, ambiental etc, cu atât experiența si calitatea vacanței sunt amplificate. Nu-i de mirare că plecatul ‘în vacanță’ e uneori înlocuit cu expresii de genul ‘plecăm în afară’, ‘plecăm în concediu’ sau ‘plecăm să ne recreăm’, toate marcând o trecere de la o stare veche la una nouă.

Mutându-mă în Londra acum doi ani, nu m-am gândit niciodata să asociez locul ăsta cu un ‘acasă’, asta în ciuda faptului că aveam de gând să petrec cel puțin trei ani aici. Mereu m-am simțit ca fiind departe de casă, ca într-un fel de expediție academico-fantastică. Vedeam locuri noi, întâlneam oameni cu valori culturale diferite și în mare, încercam să mă familiarizez cu locul. În același timp îmi personalizam noul dormitor, deschideam un cont in bancă, învățam care sunt cele mai bune locuri din care să fac cumpărături si încercam să mă ‘aclimatizez’. La punctul cu ‘aclimatizarea’ vroiam să ajung. Spun asta pentru că mi-a schimbat percepția despre ce înseamnă ‘a fi acasă’, lucru de care mi-am dat seama numai după ce m-am întors de unde plecasem cu șase luni înainte.

Brusc, m-am regăsit în postura de ‘oaspete’. Lucru datorat fie întrebărilor de genul ‘cât stai?’/ ‘când pleci?’ fie prin atenția deosebită pe care o primeam din partea apropiaților, care totodată doreau să se asigure că voi avea o ședere cât mai plăcută. Exploram sau mai bine spus ‘redescopeream’ orașul natal și în același timp încercam să mă ‘refamiliarizez’ cu prietenii, care mă puneau la curent cu ultimele poante si localuri din oraș. Mai pe scurt, ‘acasă’ devenise un fel de abstracție pe care am simțit că trebuia să o documentez într-un fel sau altul. Ăla a fost și momentul în care am căpătat un fel de ‘conștiință nouă’ asupra locului pe care-l numeam ‘acasă’. Era ca și senzația pe care o capeți atunci când îți dai seama de valoarea unui lucru numai după ce nu-l mai ai, l-ai pierdut sau ți s-a luat. Eram semi-localnic semi-vizitator iar ‘acasă’ părea un loc familiar și nou în același timp. Nou, cu sensul că devenise brusc mult mai îmbietoar, atractiv, din punct de vedere vizual încât mi-a oferit o nouă perspectivă pe care mi-ar fi plăcut să o cercetez cumva. Absența mea din ce însemna pentru mine ‘acasă’, m-a făcut cumva să apreciez locul mult mai mult. Centrul orașului, locurile prin care am copilărit, casa bunicilor, milieurile bunicii, mâncarea gătită de ea, grădina casei mele, vechiul meu dormitor, toate aveau în ele o cantitate de ‘nou’.

Seria pe care urmează să o prezint (după cum am menționat aici că voi avea ‘postări’ tematice săptămânal), va avea ca temă încercarea de a-mi documenta fotografic perspectiva despre ‘acasă’. Locurile, obiectele și persoane pe care le-am întalnit în timpul vacanței de vară a anului trecut, vor fi prezentate sub diverse capitole, toate regăsindu-se sub numele generic de ‘Suveniruri văratice’.

VA URMA

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s